IQ – Coeficientul de Inteligenta Intelectuala

Mesaj de ziua mea!
February 16, 2017
EQ – Coeficientul de Inteligenta Emotionala
April 5, 2017

IQ – Coeficientul de Inteligenta Intelectuala

IQ

IQ (intelligence quotient) este coeficientul nostru de inteligență intelectuală. Acest coeficient reprezintă un număr rezultat în urma unui test de inteligență.

Interesul lansat către noțiunea de măsurare a inteigentei este prezent de sute de ani. Partea de testare a inteligenței a fost însă introdusă în 1900 în Franța, atunci când guvernul le-a cerut ajutorul psihologilor Alfret Binet și Theodore Simon. Sarcina lor era să decidă care dintre elevi aveau o șansă mai mare să aibă difiultati în școală pentru a le oferi o asistența specială.

Cei doi au dezvoltat astfel diverse întrebări focusate pe atenție, memorie și abilităti de rezolvare a problemelor. Diferențele între elevi au fost imediat observate, luând naștere conceptul de vârstă mentală sau o măsurare a inteligenței bazată pe media abilităti copiilor dintr-un anumit grup de varstă.

Primul test de inteligență este cunoscut ca Binet-Simon Scale și reprezintă baza testelor de inteligență din ziua de azi.

Odată cu aducerea testului în Statele Unite, psihologul Lewis Terman de la Universitatea Standford a adaptat acest test în 1916, redenumindu-l Stanford-Binet Intelligence Scale, reprezentând un scor individual la test. Acest test era calculat conform unei formule ce lua în considerare vârsta mentală și vârsta cronologică (ex. Dacă un copil avea o vârstă mentală de 12 ani și o vârstă cronologică de 10 ani, atunci el avea un IQ= 12/10*100).

Deși testul a trecut prin mai multe revizuiri de-a lungul timpului, rămâne popular până în ziua de astăzi.

La începutul primului Război Mondial, armată Statelor Unite s-a confruntat cu testarea unui număr extrem de mare de persoane recrutate. În 1917 psihologul Robert Yerkes a dezvoltat 2 teste cu denumirea Army Alpha and Beta tests-Army Alfa fiind un test scris, iar Army Beta fiind o testare orală efectuată în cazul în care cei recrutați nu știau să citească. 2 milioane de soldați au efectuat aceste teste pentru a se stabili ce poziție specifică le este atribuită în cadrul armatei. După terminarea Primului Război Mondial testul a rămas activ și a fost folosit și în afara armatei (ex.pentru imigranți se folosea testul IQ pentru a stabili restricții).

Forma finală a testului a fost stabilită de către psihologul american David Wechsler în anul 1955. Acesta a creat un nou instrument de măsurare, pornind de la testul Standford-Binet, din considerentul că inteligența implică diferite abilități mentale, definind astfel inteligența ca o capacitate globală a unei persoane de a acționa în mod intenționat, rațional și eficient cu mediul său înconjurător. Noul test de inteligență poartă denumirea de Wechsler Adult Intelligence Scale (WAIS); Asemenea, psihologul a dezvoltat și două teste diferite, specifice pentru testarea copiilor : Wechsler Intelligence Scale for Children (WISC) și Wechsler Preschool and Primary Scale of Intelligence (WPPSI).

Testul WAIS este în zilele noastre la versiunea lV și se folosește ca versiune modernă a testului Stanford-Binet. Acest test însă nu se bazează pe vârsta cronologică și cea mentală, exact ca testul original, ci compară scorul celui testat cu scorul realizat de alte persoane testate din același grup de vârstă.

În zilele noastre la fel de important ca IQ-ul este noțiunea de EQ care măsoară inteligența emoțională. Noțiunea a fost introdusă tot în secolul al 20-lea, deși primele apariții vin de la Aristotel: „Oricine poate deveni furios – acest lucru este ușor. Dar să te înfurii pe omul potrivit, în măsura potrivită, la momentul potrivit, pentru motivul potrivit și în cel mai potrivit mod – acest lucru nu este deloc ușor.”

 

Loredana Robescu

HR Manager

Aptet HR

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *